Despre carte: 2001 / Dintr-o conversație cu Victor Kirchmeier la radio Deutsche Welle: romanul lui Christian Kracht Faserland - cel mai important roman german al anilor 90 - a devenit deja canonic . În anii '50, filosoful neo-marxist german Theodor Adorno spunea: „Nu poți scrie poezie după Auschwitz”. Și apoi a venit o generație care a început să scrie despre vremurile și viețile lor. Odată cu apariția romanului „Patria” de Christian Kracht în 1995, ceasul ticăie diferit. Fără această carte, fără acest nou climat, apariția unei noi literaturi germane ar fi fost imposibilă Christian Kracht este al doilea membru al „cvintetului de cultură pop” al tinerilor scriitori germani. Are toate calitățile care sunt contraindicate unui scriitor „adevărat”: arogant, vădit bine îmbrăcat, conduce un Porsche de culoarea cerului. Întrebat de ce nu dă niciodată interviuri, el răspunde: „Sunt foarte bogat”. Patria este primul roman al lui Kracht. Personajul principal al romanului călătorește prin Germania sau, așa cum spune el însuși, „își ia rămas bun de la această țară urâtă locuită de oameni urâți și proști”. Capitolele romanului sunt o serie de trăsuri de primă clasă și petreceri nesfârșite cu cocaină, sex și alcool. Criticii literari au perceput romanul ca pe o provocare flagrantă. Martin Hielscher gândește diferit: Gestul provocatorului se bazează pe ceea ce știe sau crede că știe, ce este corect, unde să meargă. El are o „imagine de dușman”. Kracht, care bea șampanie și conduce un Porsche, este de fapt plin de îndoieli. Întregul său corp protestează împotriva acestei existențe fără sens. La 28 de ani, trece deja printr-o criză existențială care lovește de obicei bărbații între 40 și 50 de ani. Și vărsăturile constante nu sunt altceva decât sabotaj. La sfârșitul romanului, eroul are ideea să se sinucidă, dar își abandonează planul doar pentru că nu ia această lume în serios. Anul trecut, în Germania a fost publicată o antologie a 16 tineri scriitori germani intitulată Mesopotamia, compilată de Christian Kracht. Epigraful său spune: „Sfârșitul ironiei”. Membrii „cvintetului de cultură pop” caută serios alinare de plictiseală și indiferență. Cu orice preț: până la „distrugerea acestei stări de bine pentru a începe totul de la capăt”. „Nu vom merge în iad. Locuim acolo de mult timp”, spune Christian Kracht. Acesta este iadul lumii mass-media, unde războaiele și dezastrele sunt afișate suficient pentru a nu plictisi spectatorul, care poate trece televizorul la alt program.